Pomenirea celor adormiți – prilej de celebrare a vieții

Cu emoție sfântă pomenim astăzi pe toți cei plecați Dincolo, de care ne leagă încă prietenie, iubire, respect, recunoștință și câte și mai câte, spuse sau nespuse!
A pomeni pe cei adormiți este o nevoie existențială, fiindcă nimic din ceea ce am încredințat iubirii lui Dumnezeu, iubind și sperând, niciodată nu piere!
Îi pomenim, adică invocăm asupra lor milostivirea Creatorului, Îi mulțumim pentru că ne-a oferit viață nouă celor încă vii, dar și celor plecați Dincolo, în pământul celor vii! Îl lăudăm și-L mărim, mărturisind-ne, totodată, credința în Înviere!
Apoi, este și un prilej de a ne opri un pic din tumultul, superficialitatea și zbuciumul cotidian și a conștientiza care sunt lucrurile cu adevărat importante ale vieții noastre. În primul rând, avem datoria, încă vii fiind, să nu murim înainte de a muri! Pentru că, din nefericire, vedem în cotidianul existenței mulți din aceștia care au murit, nu față de păcat, ci față de realitate, onoare, bun simț, adevăr și bunătate!
În al doilea rând, trebuie să nu uităm că, indiferent de scurtimea sau lungimea vieții, calitatea ei este importantă, relațiile frumoase pe care le construim, ceea ce lăsăm în urma noastră, binele făcut, cât am iubit, cât am sperat și cât am dăruit!  Pomenirea celor adormiți trebuie să ne ofere conștiința că cei de care suntem legați și au murit, nu au pierit, ci au trecut prin moarte la Viață, iar, noi avem datoria să nu-i uităm și se ne rugăm pentru ei, dar și să fim vii, adevărați, reali, făcând faptele vieții și fugind de ceea ce ne poate omorî moral și spiritual, chiar dacă nu și biologic!
Altfel spus, avem datoria de a ne înnoi, de a oferi comunității noastre noi oportunități, devenind tot mai vii, tot mai noi!
Veșnică să le fie tuturor celor plecați pomenirea!
Să ne dăruiască Dumnezeu puterea de a fi tot mai noi, mai vii și mai umani!
Rămân, ÎNTOTDEAUNA, CU GÂNDUL LA DUMNEZEU!