O VIAȚĂ FĂRĂ IUBIRE E CA UN CER FĂRĂ STELE!

Cu toții, alergând pe drumurile vieții, căutăm cu ardoare și pasiune când uităm de nevolnicele interese cotidiene, materiale și superficiale,  împlinirea sensului existenței noastre, să iubim și să fim iubiți! Aceasta este de fapt singura mare nevoie umană fără de care omul piere, se stinge încetul cu încetul și devine un mort înainte de vreme, o umbră a ceea ce ar trebui să fie.
Pentru că în adâncul nostru se află fundamentul dumnezeiesc al Creatorului, care este iubire și numai iubire, și noi, la rândul nostru, suntem creați din iubire, pentru a iubi și a fi iubiți! Acesta este de altfel și marele deziderat al umanității, al existenței și al istoriei lumii!
În definitiv, Lucifer  nu are altă deficiență decât aceea că nu poate iubi, iar iubirea este cel mai adânc chin pentru el! Astfel, infernul va fi o stare în care iubirea, ceea ce putea și trebuia să fie, ne va chinui, căci nu am exersat-o și nu ne-am pregătit să o primim!
Din această perspectivă, o viață fără iubire este un eșec la fel de catastrofal și năucitor precum căderea acelor îngeri, cândva! O viață fără de iubire îți răpește frumusețea și bucuria vieții, rostul existenței și nevoia fundamentală de împlinire! Îți face viața un iad, un cer fără de stele, un câmp fără de flori, îți fură perspectiva și orice viitor posibil!
Cu conștiința umană deplină, iubindu-ne aproapele, îi oferim ceea ce-i trebuie și ceea ce el are nevoie, la fel cum și noi avem nevoia și datoria de a primi și de a oferi iubire.
Iubind putem spera în vindecarea tuturor celor îmbolnăviți de neiubire, contaminându-i cu bunătatea, frumusețea și căldura exemplului nostru!
Iubind, ne vom mântui viețile și vom contribui la salvarea lumii!
Să iubim contra oricărei disperări și speranțe, să iubim pentru ca să fim!
Rămân, ÎNTOTDEAUNA, CU GÂNDUL LA DUMNEZEU!