CUVÂNTUL, TĂCEREA, POVESTEA!

'Vine un moment în care, terminate cuvintele, continuă tăcerea să povestească mai departe."

ÎN TĂCEREA IUBIRII SALE, CREATORUL A CREAT TOTUL. Iar de la El, încoace, TOATE LUCRURILE MARI SE FAC ÎN TACERE, căci cel mai bine admirăm în tăcere, fiindcă sunt prea sărace cuvintele ca să ne exprime sufletul, iar tăcerea este martorul credincios al profunzimii interiorului nostru.
Tăcerea este expresia autentică a minunării, a manifestării curiozității noastre ontologice și a puterii de a vedea miracolele!
Vorbim, ni se  vorbește, spunem și ni se povestește, dar începem să comunicăm așa cum trebuie abia după ce depășim etapa comunicării prin cuvinte, pentru că ele odată ce afirmă ceva, limitează altceva. 
Cuvântul taie, denaturează și închide bucuria frumuseții interioare care țâșnește cu o forță inegalabilă din interiorul sufletului, ca ofrandă adusă comuniunii, cu maxime nevoi de manifestare.
DUPĂ FURTUNA VORBELOR, NUMAI TĂCEREA INIMII SPUNE TOTUL, exprimă ceea ce cuvântul nu poate cuprinde și comunică tot ceea ce nu am putea altfel dărui aproapelui nostru. Maestru de neconstat al înțelegerii și comunicării, tăcerea este esența cea mai tare a înțelegerii, căci ÎNTR-O CLIPĂ DE TĂCERE POȚI LUMINA UN VEAC DE SINGURĂTATE, făcând din cuvinte nespuse un șirag de mărgele pe trupul mlădios al vieții, dansând întru nemurire! Expresie a sufletului bogat, tăcerea este reflectarea fabulosului existențial ce se zărește ca în oglindă atunci când rostim cuvintele, dar se dezvăluie treptat, pe măsură ce lăsăm tăcerea să vorbească, să se deruleze și să meargă mai departe.
Asemenea unei ape în perpetuă mișcare și viața noastră curge cel mai lin în tăcerea propriilor necuvinte, oferindu-ne posibilitatea să devenim admirație, fascinație și mirare, pe măsură ce lăsăm tăcerea să ne exprime!
Cuvintele se temină, după ce uneori ne termină plenitudinea exprimării și singura care poate duce povestea mai departe este numai tăcerea, TĂCEREA INIMII, ca poartă a vorbelor nerostite ale sufletului ce creează punți peste cele mai adânci hăuri și deschide porți în cele mai groase ziduri!                                            Tăcerea duce povestea mai departe, ca expresie a vieții care ne trăiește, împărtășind intensitatea existenței, în căldura magnifică a cuvântului nerostit, derulând povești ce așteaptă a fi trăite și aprofundări încă nebănuite.

Povestea merge mai departe…!
ÎNTOTDEAUNA CU GÂNDUL LA DUMNEZEU!