Aprofundând sensul vieții noastre și la începutul postului!
Perioadă mai intensă de meditație și de rugăciune, postul reprezintă un prilej binecuvântat de a aprofunda rostul vieții noastre.
Perioada de post pe care o începem astăzi cred că ar trebui să fie un prilej de a fi mai atenți cu propriile asperități, pentru a le îndrepta, pentru a vedea mai puțin greșelile aproapelui și mai mult pe cele proprii, de a fi mai generoși și mai săritori și solidari cu nevoile aproapelui și, nu în ultimul rând, mai preocupați de cele spirituale, căci destul ne copleșesc și ne țin în sclavie cele materiale!
În acest parcurs tainic, abținerea de la multă mâncare și de la mâncare de origine animală are darul de a ne apropia mai mult de cele spirituale, conștientizând că nu trăim pentru a mânca , precum și faptul că suntem chemați spre lucruri mai înalte.
Postul Adormirii Maicii Domnului, care începe astăzi, reprezintă și un prilej de a ne manifesta speranța, aprecierea și credința în puterea de mijlocire a Maicii Domnului, ceea ce este mai cinstită decât Heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât Serafimii.
Pentru întreaga creștinătate ortodoxă, Maica Domnului este o prezență spirituală binecuvântată și unanim apreciată, nefiind slujbă a Bisericii, ori rugăciune particulară în care să nu fie invocată.
Să ne dăruiască Dumnezeu un post binecuvântat și de folos și multă iubire, mult mai multă!
Comentarii
Trimiteți un comentariu