Acel Toma din noi! Ai auzit? Ai văzut? S-a scris în presă! A apărut la televizor! Dar nu cred!

Ai auzit? Ai văzut? S-a scris în presă! A apărut la televizor! Dar nu cred! Totuși, e ceva în toată treaba asta!

Sunt întrebări și atitudini ce par firești mai ales astăzi, într-o lume dominată de informație, dar și de teama că o parte din ceea ce se vede nu este ceea ce pare.

Adevărul și minciuna se succed înaintea ochilor noștri mai repede decât am putea alege sau discerne, de aceea, adesea, credem ceea ce este fals și respingem ceea ce este adevărat. Bătălia dintre adevăr și minciună se dă în inimile noastre, pe sufletele noastre și este destul de dificil de a discerne între ele.

Este o realitate că știrile rele circulă mult mai rapid decât cele bune, că ceea ce pare fantastic are viteză uluitoare, mult mai mare decât ceea ce este firesc. Ne e greu să credem cele bune, dar acceptăm foarte repede ceea ce este pictat în culorile răului, ale minciunii, ale înșelăciunii sau pur și simplu tot ceea ce urâțește și denigrează. Alegem prea ușor facilul și ceea ce gâdilă urechea și orgoliul sau ne confirmă răul ce ne bântuie pe principiul toți sunt răi, eu de ce aș fi altfel!

Acum aproape două milenii, un celebru personaj al istoriei, Toma, dar nu oarecare, ci Sf. Ap. Toma, care nu a fost de față atunci când Domnul li s-a arătat apostolilor mai întâi, deși ceilalți îi povestiseră aceasta, nu a crezut, a refuzat să creadă până nu s-a convins cu ochii, cu urechile și mai ales cu mâinile sale. A refuzat să se mulțumească cu mărturia celorlalți, până nu a avut propria sa confirmare. Și când L-a întâlnit pe Domnul, s-a convins personal de semnele pătimirilor Lui, L-a văzut, L-a auzit, L-a recunoscut.

Dar, dincolo de tot ceea ce ați crede, el nu a fost un necredincios, deși așa a rămas o vorbă până astăzi – Nu fi Toma necredinciosul! Căci nu de credință ducea acela lipsă! Încredințându-se personal de identitatea Celui Înviat cu Cel ce a pătimit, Toma, marele și sfântul apostol ne-a dat peste veacuri mărturia realei morți și învieri a lui Iisus Hristos. Prin el, toți aceia din toate generațiile care vor evidența și sensibilul înaintea credinței pure, se încredințează că Cel ce a pătimit pe Cruce a și înviat, că parcursul Lui nu S-a oprit la mormânt, ci a înviat, așa după cum a spus!

Toma nu este apostolul necredinței, ci acela al încredințării. Este patronul omului de știință, al celui ce vrea să se încredințeze și să vadă. Dar, mai mult decât atât, strigătul său este acela al bucuriei, pentru că Domnul S-a întors, a revenit, pentru că nu a vrut să-l lase în moartea îndoielii, El, Cel ce s-a pogorât la iad pentru noi și nu încetează a se pogorî la orice iad, pentru absolut oricare om și a deschide drumuri și punți spre Înviere.

Da, Învierea poate începe cu îndoiala și ajunge la credință, la acea credință ce mută munții și învie morții. La certitudinea că nimic din ceea ce e adevărat nu piere, nimic din ceea ce este iubit nu se risipește, nimic din ceea ce este necesar nu se pierde!

În fiecare dintre noi este un Toma, care vrea ca Domnul să-i vorbească lui și numai lui, să i se arate și lui și nu numai celorlalți și mai mult decât atât să fie mereu Acela care vine spre el, mai ales în clipe grele.

Sigur, există și necredincioși de profesie care nu au nici-o legătură cu Toma, prizonieri ai negaționismului și apostoli ai necredinței care, probabil nici dacă Domnul Însuși li s-ar arăta nu s-ar schimba, căci sunt prea adânciți în răul lor. Acei veșnic nemulțumiți și gata să critice, care-ți caută nod în papură și te condamnă dinainte numai că ai vreo treabă cu religia, numai că ești credincios! Sunt nemulțumiții acestui veac, fii ai tunetului disperării.

Dar, cine știe, chiar strigând contra Lui la toate răspântiile, poate tocmai pe El îl cheamă fără să conștientizeze și-L așteaptă să-i elibereze din iadul disperării. În mod cert, mereu, El aceasta face! Minunează pe orice Toma și eliberează pe orice nevăzător de bine și de adevăr din sclavia întunericului!...Și-ntr-o zi, cu mâna pe  Biblie, vor jura fidelitate Dumnezeului nostru!