O Cruce, o poveste! Crucea fiecăruia dintre noi este o scară spre cer!

Fiecare om este martor sau biruitor al propriei povești, căci ducem cu noi un mod unic în care viața se manifestă și prin ceea ce facem contribuim la cromatica marelui tablou al istoriei.

Prizonieri ai unor clipe, lupte și eforturi, înțelegeri și zbateri, înfrângeri și victorii, momente de har și de bucurie, toate sunt culorile care ne zugrăvesc povestea de viață, iar cei ce ne cunosc relaționează mai mult cu unul ori altul din aspectele definitorii ale vieții noastre.

Orice viață este un itinerariu de la Paradisul copilăriei prin încercările uneori sisifice ale clipelor ușurate din timp în timp de blânda adiere a mângâierii cu iz de elizeu, din care putem ieși învingători numai atunci când mergem în spatele Crucii biruitoare urcând orice Golgotă cu certitudinea că după încercare, suferință și întuneric, lumina vindecătoare, restauratoare și înnoitoare a Învierii ne va străluci existența.

Cu ingeniozitate, cu grabă sau cu spaimă, adesea, unii încearcă să fenteze destinul Crucii, crezând că scapă de orice suferință și chin! Dar, marea taină a Vieții tocmai aceasta este: cu cât fugi mai mult de durere, căutând numai plăcere, iarăși te adâncești în durere.

Cheia dezlegării acestui mister este să înfrunți orice suferință și durere, orice încercare și provocare, pe de o parte cu acea conștiință că suferința asumată duce la vindecare, iar, pe de altă parte să asociezi toată pătimirea ta cu Crucea răscumpărătoare a lui Hristos, să mergi mereu cu El, să-ți identifici crucea ta cu a Lui, pentru că astfel Învierea Lui devine și a ta.

Curajos este nu cel ce nu are teamă, frică sau spaimă, ci acela care are certitudinea că ele nu pot să te domine, niciodată când știi că și în umbra morții de vei merge, cu tine este Domnul! Crucea fiecăruia dintre noi este o scară spre cer, ocazie de Înviere sigură care se aseamănă cu dalta Artistului ce sculptează în noi acea magnifică operă de artă dumnezeiască ce trebuie să devenim. Iar, cel mai important este să nu facem niciodată pe alții cruci, ci porți spre Înviere, să conștientizăm greutatea și măreția propriei cruci și să fim atunci când putem arimatieni pentru cei de lângă noi, ușurându-le opintirea. După modelul Celui ce niciodată nu a răstignit pe nimeni, ci numai El Însuși S-a răstignit pentru noi toți.

Crucea mea este poveste de iubire, ce poartă în ea și suferință și chin, dar și măreția prezenței Celui ce este mereu alături. De aceea, orice poveste a crucii devine și povestea Lui. Fiecare istorie personală devine fir ce se unește întru marele năvod al Vieții.

Crucea mea este oportunitatea mea de mântuire, dar și a altora, este darul meu ce trebuie să rodească întru Înviere. Și ce frumoasă ar fi lumea dacă fiecare ar fi conștient de crucea sa, de faptul că nu este niciodată singur, iar pe fiecare dintre noi ne privește, nu doar crucea proprie, dar și a aproapelui, căci și Învierea, nu este niciodată exclusiv personală, ci comunitară. Murim întru întunericul opintirii cărându-ne Crucea proprie pentru a Învia întru bucuria comuniunii cu Cel ce este peste toate. Povestitorul, chiar dacă a devenit protagonistul istoriei lumii ne duce Prin Cruce către Înviere!

Rămân, întotdeauna, cu gândul la Dumnezeu!