Slăbănogii lumii noastre...

Bună și frumoasă, creată de Atotînțeleptul Dumnezeu, lumea noastră este plină de har și are în ea, în orice lucru mare sau mic, prezența Celui ce este. Ca spațiu al viețuirii noastre, ca loc al prezenței Lui, mapamondul cunoaște teribila și adesea nevăzuta luptă cu răul, tainice conflagrații din care binele iese mereu învingător. Dar, lumea este și spațiu al vindecării noastre întru nemurire și loc al învățării noastre întru îndumnezeire.

Cu toate acestea, mulți slăbănogi ai vremurilor noastre umblă nevindecați prin ea, căutând tămăduire chiar și prin ceea ce nu știu sau prin ceea ce fac. Pe toate palierele societății noastre vedem cum acești slăbănogi își strigă vindecarea în limbajul bolii sau al răului, dar cu disperare, așteptând cumva, ca-n Evanghelie, ca măcar patru prieteni sau milostivi impresionați de ce li se întâmplă să-i aducă înaintea Celui ce toate le poate vindeca.

Mulți dintre aceștia, care din pricina răului bolii ce-i bântuie fac rău, doresc sincer vindecarea și cu toții au nevoie, nu de rău, nu de răzbunare, ci de mila și de ajutorul nostru. Pentru că înaintea bolii și a suferinței trebuie să dăm mărturie de solidaritate și de filantropie. De regulă, în lumea noastră, omul suferind de orice boală, spaimă și traumă, reală sau imaginară, adesea este ridiculizat și batjocorit, ori neglijat și neinteresant. Dar boala lui trebuie să devină o ocazie specială de manifestare a prieteniei, solidarității și bunătății noastre, a comuniunii și a unității, pentru a aduce spre vindecare Domnului acest mădular bolnav al Trupului Său, iar, apoi, pentru cel bolnav este o ocazie de năruire a acelei carapace cu care s-a închistat față de tumultul lumii. Bolnavi și obosiți, împovărați și neputincioși venind înaintea Tatălui ceresc, întotdeauna vom pleca cu un câștig, cu o împlinire, vindecați și încredințați de puterea iubirii Lui.

Slăbănogii vremurilor noastre bat drumurile contemporaneității cu înfrigurare căutând adesea cu lupa prieteni care să-i scoată din necaz. Chiar răul pe care-l fac unii dintre aceștia este numai un strigăt de neputință și de ajutor, o încercare de a atrage bunătate, iubire și solidaritate. Și dacă ne uităm cu atenție la slăbănogii mai mari sau mai mici, mai afectați sau mai evidenți, îi vedem peste tot, chiar și în locuri de unde conduc destinele comunităților. 

Ceea ce însă le lipsește lor și de multe ori nouă tuturor este iubirea, milostivirea, bunătatea și solidaritatea. Uităm prea ușor că avem mare nevoie unii de alții, că pentru a ajunge la El, trecem prin aproapele, că pentru a merge mai departe, avem nevoie de tovarăși de drum. Dacă-i vedem, dacă-i recunoaștem, avem o mare și dumnezeiască datorie: aceea de a-i ajuta, de a sparge acoperișul istoriei și a-i înfățișa spre vindecare Doctorului sufletelor și al trupurilor noastre, pentru ca vindecându-se ei, să ne tămăduim și noi, de neputință, de insensibilitate, de lipsă de iubire și de nesolidaritate.

Cândva, demult, bătând drumurile istoriei noastre, Cel ce este ne-a arătat că fiecare om reprezintă ocazia potrivită, fericită și unică de a-L întâlni pe El.

Pe scara Postului cel mare, să ne deschidă Domnul ochii să-L vedem!