Despre coronavirus în Duminica vindecării slăbănogului din Capernaum

În această a doua Duminică a Postului Mare, în bisericile noastre se citește un fragment din Evanghelia după Marcu, intitulat vindecarea slăbănogului din Capernaum. O temă actuală, mai ales astăzi, când trăim momente unice, din cauza pandemiei globale, a fricii generalizate și a manipulărilor de tot felul.

O boală perfidă se răspândește cu rapiditate în întreaga lume și ne scoate din confortul, comoditatea și platitudinea cotidiană. O boală care ne aduce aminte că, indiferent de progresele tehnicii, de poziția socială și economică, de zonă și merite, reale sau aparente, ne afectează pe toți și ne readuce aminte că suntem ființe fragile: “omul ca iarba, zilele lui ca floarea câmpului, așa va înflori. Că duh a trecut printr-însul și nu va fi și nu-si va mai cunoaște încă locul său.”

O boală care omoară, dar care și sperie îngrozitor și care trebuie să ne nască în suflete sentimentul nimicniciei noastre și al măreției lui Dumnezeu, care trebuie să ne facă solidari, să ne unească, să ne aducă împreună, pentru a ne purta sarcinile unii altora, cum spune Sf. Ap. Pavel.

Mai curând decât de coronavirus se poate muri de indiferență, de neiubire și de neatenție la frații noștri care suferă, din cauza bolii sau a lipsurilor. Boala aceasta este astăzi ca o radiografie ce ne arată cine suntem, ființe solidare, iubitoare și atente la nevoile aproapelui, credincioși și plini de speranță sau invers.

Spaima, groaza, teama, nepăsarea, ura și răutatea, măcar zilele acestea nu au ce căuta între noi. Dimpotrivă, trebuie să fim responsabili, mai receptivi la cei ce suferă, mai aproape de ei, ajutând pe toți, bolnavi sau numai afectați de măsurile de protecție.

Trebuie să dăm măsura umanității noastre, mărturia faptului că suntem poporul lui Dumnezeu, dincolo de orice altceva ce ne poate separa, că suntem cei ce credem cu tărie și nu ne temem de moarte, ci doar de nepăsare și păcat!

Zilele pe care le trăim, zilele mântuirii noastre, ne descoperă nenumărate ocazii de a ajuta, de a ne manifesta iubirea și de a ajuta concret, așa cum în fragmentul din Sfânta Evanghelie amintit mai sus, cei patru prieteni l-au adus pe fratele lor întru credință, bolnav, înaintea Mântuitorului Hristos, prin acoperișul casei. Așa de mare a fost credința lor, căci văzând că nu e posibil să intre pe ușă, din pricina aglomerației, au desfăcut acoperișul, și pe acolo l-au adus pe prietenul lor bolnav. Și Domnul văzând credința lor, l-a vindecat! 

Solidaritatea, iubirea și credința au adus vindecare. De acestea, avem mare nevoie astăzi. Dincolo de zvonurile alarmiste și de tot felul de teorii, care mai de care mai fantastice să nu uităm: lângă noi sunt oameni bolnavi, aflați în diferite lipsuri și nevoi, care au disperată nevoie de iubire, solidaritatea și ajutorul nostru!

Astăzi, mai mult ca oricând ni se cere să fim creștini, să fim oameni. Dacă nu se poate să mergem toți la biserică, putem toți să ne rugăm, de mai multe ori, cu mai mare intensitate, putem să ajutăm, apoi trebuie să respectăm regulile impuse pentru a limita răspândirea bolii, tot din credință, solidaritate și iubire.

Respectând regulile impuse în aceste zile dovedim că suntem buni credincioși, buni cetățeni.

Să nu lăsăm frica, mândria, ignoranța, manipulările de orice fel și neputințele noastre să învingă credința, speranța, iubirea și solidaritatea noastră creștină!

Să avem încredere  în Domnul, Cel ce prin oameni lucrează, că vom învinge acest virus și curând ne vom regăsi  eliberați de orice boală și restricție, mai solidari, mai iubitori și mai buni!

Cu Dumnezeu înainte!