Prieteni și prietenii – adevărata față a nerecunoștinței!

Prietenia adevărată este un dar providențial care înfrumusețează viața noastră și îi conferă strălucire și frumusețe. Din această rațiune, un prieten  adevărat este o comoară de neprețuit. Din nefericire, talazurile vieții descoperă, în anumite momente, trăinicia sau fragilitatea unor astfel de prietenii.

Adesea, în  încercările vieții, descoperim că de fapt cei pe care i-am crezut a fi prieteni adevărați, nu au fost decât niște oameni cu care temporar ne-am intersectat, ori am mers numai o bucată de drum împreună, în această viață.

Nerecunoștința și neglijența într-o prietenie reprezintă moartea, împietrirea și urâțirea chipului frumos și generos al profundei noastre umanități.

Nimeni nu cere recunoștință, dar ea trebuie manifestată întotdeauna, fără pauză, fiindcă ea exprimă, până la urmă, sufletul celui ce, angajat într-o relație de prietenie, s-a bucurat de roadele ei.

Desigur, nu de recunoștință avem nevoie și nimeni nu o poate cere fără a fi caraghios, dar cel ce e dator cu recunoștința, dacă uită de ea, nu face decât să-și arate fața, probabil adevărată și să impieteze asupra relației ce odinioară era ceea ce trebuia.

Nerecunoștința este un păcat! Da, un păcat, nu contra prietenului, nici măcar contra prieteniei, ci contra Creatorului, prietenul perfect și deplin, căci până la urmă, când suntem recunoscători, ne manifestăm mulțumirea față de Cel de la care vine tot binele, prin cel sau cei ce El a lucrat.

Așadar, să luăm aminte, sus poți ajunge, repede și relativ ușor cu ajutorul, mai ales al prietenilor, pe când jos, poți pica oricând, de unul singur și durerea este mai mare și dublă.

O dată, pentru că ai pierdut o prietenie, a doua oară pentru că ai murit față de firescul mulțumirii, iar sus, probabil foarte greu, vei mai ajunge.

Ești astăzi sus, pentru a-ți aminti treptele urcușului și mai ales prietenia care te-a susținut. Căci, jos, după cădere, probabil nimeni nu–și va aminti, nu că prietenia ar fi din interes, ci pentru că s-a descoperit adevăratul chip, acela de a nu putea fi un prieten adevărat.

Să auzim numai de bine și de prieteni adevărați!

Prietenia se trăiește!