Dragobetele - încă o ocazie de a celebra iubirea

Căutători înverșunați de sens, cu o teribilă sete de rost, mulți căutăm, cu nesaț, prilejuri de a ieși din superficialul cotidian și de a pătrunde spre adâncul existenței noastre, pentru a merge prin mereu noi începuturi spre împlinire și desăvârșire. Iar, esența acestor căutări este iubirea, sub multele ei forme, ca principal vehicul al înveșnicirii noastre.

Astfel, prin zile și evenimente, prin ocazii și momente, căutăm prilejuri de a celebra iubirea. 24 februarie este în tradiția noastră populară Dragobetele, o sărbătoare autohtonă a iubirii, considerată a fi naturală și mai apropiată de tradițiile noastre românești, față de mult mai recenta sărbătoare Sf. Valentin.

Ca și la aceea și acum sunt dintre cei ce spun că nu avem nevoie de o zi specială pentru a iubi și că zilnic, ori cât mai des trebuie să ne manifestăm iubirea. Le dau dreptate, așa este! Dar, să nu uităm că în această epocă a comunicării instant, a aparentei apropieri dintre oameni, suntem poate mai mult decât oricând separați de diferite ziduri, ideologice, emoționale, ori cine știe din câte altele construite.

Suntem fragili și fragilizați emoțional, deși din adâncul sufletului nostru izbucnește această firească nevoie de a iubi și a fi iubiți. În pofida faptului că deseori, mulți ne vând iluzia iubirii, ne amăgesc cu speranțe deșarte, ne flutură intenții ce nu sunt decât interese mascate, ori vorbesc tot mai mult de iubire fără a ști câtuși de puțin ce este!

Asupriți de neiubire, căutători plini de speranță, navigăm pe valurile acestei vieți cu puternica dorință de a iubi și de a fi iubiți, de aceea, trebuie să privim cu îngăduință chiar și astfel de zile, care arată până la urmă, că dincolo de orice alt tip de nevoi, aceasta a iubirii este fundamentală, este o nevoie ontologică, în lipsa căreia omul moare înainte de a pieri și intră în sclavia rece a tenebrelor neiubirii.

Prin urmare, în fiecare zi să căutăm prilejuri de a iubi, de a împărtăși iubirea și de a oferi din iubire, iar în astfel de zile, să ne amintim  că dincolo de orice nevoie, aspirație sau dorință, iubirea este cea mai mare, fundamentală și absolut necesară.

Din iubirea Creatorului am apărut, iar cea umană ne-a dat un hic et nunc, de aceea adâncul nostru este iubire care cheamă cu insistență iubire!

Nu sărbătorile care proslăvesc iubirea, fie ele și comerciale, trebuie să ne îngrijoreze, ci falsa iubire, ori dezinteresul pentru iubire, pentru că iubirea ne definește cel mai bine.

Suntem atât cât iubim, suntem oameni și ne aflăm pe drumul desăvârșirii, numai și numai atât cât iubim. În afara iubirii, realitatea se deformează, existența sărăcește și nu am rămâne decât la limita existenței, acolo unde pragul abisalului tenebros parcă așteaptă să ne înghită!

Să fim iubire, să iubim, să dăruim din iubire și să nu uităm să ne bucurăm, căci numai iubirea poate aduce autentica bucurie!