Două decenii de slujire a Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Nifon la Târgoviște
Măreția istoriei lui Dumnezeu o vedem cum se clădește de fiecare dată prin aceia care, cu disponibilitate și responsabilitate, și-au asumat această misiune a slujirii Creatorului, prin faptele mâinilor lor.
La Târgoviște, veche capitală și istorică reședință a Ierarhilor munteni, de două decenii, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon împletește, în mod autentic, gloria istorică de odinioară cu măreția faptelor prezentului, dăltuind cu generoasă disponibilitate, contemporaneitatea în care angajamentul slujirii lui Dumnezeu, a semenilor și a neamului nostru reprezintă dominante absolute.
Dacă deschidem istoria trecutului recent, cu ușurință, vom recunoaște naturalețea lucrării lui Dumnezeu prin intermediul slujirii Arhipăstorului nostru, prin fapte, evenimente și oameni care a venit, ca o cerească binecuvântare, pentru a readuce Târgoviștei gloria istorică de altădată și pentru a ne da tuturor curaj și putere de a merge, cu hotărâre și speranță, întru îndeplinirea propriilor noastre chemări.
La astfel de momente, rememorarea unor evenimente ale istoriei imediate, ne ajută să apreciem mai bine profunzimea momentelor prin care, împreună, sub îndrumarea Înaltpreasfinției Sale, am străbătut marea istorie.
Cu deosebită bucurie, ne aducem aminte de întronizarea petrecută, acum douăzeci de ani, la cumpăna dintre milenii și de cuvintele de încredere și speranță pe care Înaltpreasfinția Sa le-a rostit atunci, oferindu-ne certitudinea debutului, aici, a unui destin de excepție.
Nu a trecut mult și la 8 septembrie 2001, am văzut amploarea și intensitatea slujirii sale prin nașterea unui eveniment istoric- momentul marii reconcilieri naționale, prin prezența aici, la noi, a șefului statului, dimpreună cu ceilalți doi predecesori ai săi, oferind țării un semn de unitate, demnitate și responsabilitate.
A urmat apoi, marele eveniment al resfințirii bisericii Mânăstirii Nucet (2004), reabilitată la inițiativa Înaltpreasfinției Sale și manifestările dedicate comemorării lui Matei Basarab.
Cu înțelepciunea și grația Ierarhilor cărturari munteni de la Târgoviște, Mitropolitul Nifon a revalorizat cultura, utilizând-o întru mai bună propovăduire a Evangheliei lui Hristos, de aceea, a inițiat marele proiect de retipărire a capodoperelor tipărite de Ieromonahul Macarie, aici, la noi, începând cu Primul Liturghier Ortodox din lume (1508), apoi Octoihul (1510) și, în cele din urmă, Tetraevangheliarul (1512).
An de an, la inițiativa și sub coordonarea Înaltului Ierarh, editura Arhiepiscopiei Târgoviștei a tipărit multe, de folos și necesare volume de rememorare a unor evenimente, personalități istorice sau instituții, ori de aprofundare în contemporaneitate a misiunii pastorale a Ortodoxiei românești. Și aici amintesc numai de multele broșuri misionare destinate tinerilor din Eparhia noastră, ori de volumele dedicate cărturarilor, ierarhilor sau voievozilor rezidenți la Târgoviște.
De altfel, Mitropolitul Nifon este autor a numeroase volume, studii și articole în care și-a așternut viziunea sa profund ortodoxă, dar în același timp originală cu privire la numeroase probleme de teologie mai ales misionară contemporană.
Cu un impresionant tact pastoral, Mitropolitul Nifon a reașezat respectul față de măreția istoriei la locul lui, deoarece a pornit un amplu proiect de reabilitare a bisericilor din Arhiepiscopia Târgoviștei, majoritatea fiind monumente istorice, apoi a inaugurat muzeele eparhiale de la Reședința Mitropolitană (2008) și Stelea (2017), ori cele de la Nucet (2004) și Dealu (2011).
A inițiat ample proiecte de reabilitare a mânăstirilor Stelea și Dealu, bisericile ambelor vechi vetre monahale fiind recent resfințite (2017 și 2018).
Atent la nevoile celor umili și săraci, aflați sub vremi și confruntându-se cu mari provocări, Mitropolitul Nifon a impulsionat proiectele de micro-filantropie parohială în toate parohiile Eparhiei noastre, a inițiat numeroase proiecte social-filantropice, misionare și educaționale, dintre care cel mai important este cel legat de inaugurarea Cantinei Arhiepiscopiei Târgoviștei.
Dar, cea mai importantă investiție a Înaltpreasfinției Sale este aceea în oameni, pentru că știe să aducă în jurul său pe toți cei dornici de a se dedica misiunii pastorale a Bisericii noastre, mai cu seamă tineri, care cu entuziasmul lor, contribuie la mai binele răspândirii valorilor creștine în contemporaneitate. Iar, acest lucru se vede și din atenția deosebită pe care o acordă Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște, unde este profesor și Decan emerit, precum și Seminarului Teologic Sf. Ioan Gură de Aur.
Pe numeroși tineri merituoși i-a trimis cu burse în străinătate, ori i-a încurajat să promoveze programe de doctorat sau i-a hirotonit preoți, le-a încredințat misiunea de a preda Religia în școlile din județul Dâmbovița, ori i-a promovat în administrația bisericească.
Cu toate acestea, și-a găsit mereu timp pentru a se ocupa și de proiectele legate de promovarea unității Bisericii lui Hristos, luând parte la numeroase proiecte ale dialogului inter-creștin, ca membru al Comitetului Central și al Comitetului Executiv al Consiliului Mondial al Bisericilor, ori co-moderator al Grupului Mixt de Lucru de Dialog dintre acest înalt for ecumenic și Biserica Romano-Catolică.
Se știe astăzi de rolul său important, atât în organizarea vizitei Papei Ioan Paul al II-lea în România (1999), cât și cea a Papei Francisc (2019), ori de cel din cadrul la Adunării Generale a Consiliului Mondial al Bisericilor de la Busan, Coreea de Sud (2013).
Diplomația, eleganța, generozitatea, înțelepciunea și echilibrul Înaltpreasfinției Sale sunt tot atât modele demne de urmat de fiecare dintre cei care-l cunoaștem și care, cu mândrie, am fost aleși a-i fi colaboratori.
Învățăm, de fiecare dată că trebuie să fim oameni ai timpului nostru, promovându-ne, cu demnitate și onoare, credința și cultura noastră creștină, lucrând pentru Biserica lui Hristos și punând în centrul tuturor preocupărilor noastre Evanghelia lui Hristos și omul.
Au trecut două decenii de arhipăstorire a Înaltpreasfinției Sale și iată, cercetând atent istoria, vedem că a ctitorit aici la Târgoviște o magistrală operă, similară celei pe care Sf. Ierarh Nifon, Patriarhul Constantinopolului și Mitropolitul Țării Românești, a realizat-o acum mai bine de jumătate de mileniu.
Poate nu este deloc întâmplător faptul că Înaltpreasfinția Sa a dat amploare cultului acestui mare sfânt ierarh, aici, la noi, aducând și așezând, pentru totdeauna, în Catedrala Mitropolitană din Târgoviște moaștele sfântului, la 26 septembrie 2009. Iar, de atunci, an de an, la fiecare 11 august, peste 20.000 de pelerini și închinători i-au parte la ceremoniile liturgice dedicate Sf. Ier. Nifon.
În aceiași providențială deschidere spre recuperarea memoriei istorice și liturgice se înscrie și proiectul de reabilitare a Catedralei Mitropolitane, ctitoria Sf. Voievod Neagoe Basarab, cel mai cunoscut ucenic al Sf. Ier. Nifon.
Desigur, oricât ne-am strădui, întotdeauna, cuvintele sunt prea sărace pentru a descrie intensitatea, profunzimea și acuratețea gândurilor despre aceste fapte care au scris istorie, de aceea, nici nu voi încerca să spun prea multe. Ci numai că, pentru întreaga sa strădanie, din numeroasele distincții și premii ce i-au fost oferite, amintesc doar de faptul că Înaltpreasfinției Sale i s-a acordat: Ordinul Naţional pentru Merit în grad de Mare Ofiţer, de către domnul Emil Constantinescu, Preşedintele României (2000), Ordinul Coroana României, în grad de mare ofiţer, oferit de către Majestatea Sa Regele Mihai I (2014) și Premiul Perpessicius, pentru iniţierea şi coordonarea retipăririi jubiliare a capodoperelor macariene, dar şi ca o recunoaştere a susţinerii actului cultural şi spiritual, de către Muzeul Naţional al Literaturii Române (2011).
Mitropolitul Nifon este Profesor honorificus (2012, membru de onoare al Senatului și Doctor honoris causa al Universităţii „Valahia” din Târgovişte (2013). Apoi, membru deplin al Academiei Oamenilor de Știință din România, iar, din anul 2008, Exarh patriarhal pentru relațiile Patriarhiei Române cu instituțiile creștine internaționale și cu instituțiile europene .
La acest moment aniversar, Vă urez Înaltpreasfinția Voastră Întru mulți, rodnici și fericiți ani, spre slujirea credinței și a neamului nostru românesc!
Comentarii
Trimiteți un comentariu