Timpul nostru și timpul lui Dumnezeu!
Sărbătoarea Intrării în Biserică a Maicii Domnului este un bun prilej de a reflecta asupra relevanței pe care timpul o are în cadrul existenței noastre!
Sfânta Fecioară a fost adusă la Templul din Ierusalim de către Drepții Ioachim și Ana, părinții ei, ca împlinire a tradiției ebraice, fiind și un semn al faptului că ea va covârși sfințenia acelui locaș de cult și că, după Întrupare, însuși timpul devine lăcaș al lui Dumnezeu.
Viața ne pune adesea înainte alegeri dificile, opțiuni decisive pentru viitor, în măsura în care conștientizăm aceasta și ne manifestăm responsabil, din iubire, iar timpul devine un instrument al manifestării voii lui Dumnezeu.
Invers, dacă optăm pentru a da curs poftelor și dorințelor noastre, timpul devine manifestare a egolatriei noastre, mijloc de acțiune exclusivă a noastră. De aceea, în loc să fie un ajutor pentru desăvârșirea noastră, rămâne numai proiecția închiderii în noi, a lipsei de comuniune și de comunicare cu aproapele și cu Tatăl ceresc!
Există și kairosul, timpul propice pentru a ne deschide lui Dumnezeu și a intra în lucrarea Lui, ocazia potrivită de aprofundare a existenței noastre și de a alege la timpul potrivit.
Astăzi, ne rugăm în bisericile noastre strămoșești având conștiința că din toată viața noastră trebuie să facem, așadar, un kairos, un mijloc de manifestare a lui Dumnezeu, creând punți între noi și aproapele, alegând mereu, la timpul potrivit, ceea ce trebuie! Iar, ceea ce trebuie, aflăm dacă privim prin lentila lui Dumnezeu pe care ne-o oferă credința și iubirea.
Astfel, credința și iubirea reprezintă cheia existenței noastre și ceea ce trebuie să domine alegerile și faptele noastre! Pentru că, acolo unde este comoara noastră, adică viața noastră de comuniune cu Dumnezeu și cu aproapele, va fi și inima noastră!
Comentarii
Trimiteți un comentariu