Cred, Doamne! Ajută necredinței mele!

Fundament al vieții noastre, credința este singura care ne oferă sens, speranță și puterea de a merge mai departe. Vedem aceasta, mai cu seamă acum, când experimentăm unele limite ale civilizației noastre, când observăm că, în pofida tehnicii și a cunoștințelor noastre, totuși, suntem atât de fragili.

În fragmentul din Evanghelia ce se citește în duminica aceasta în bisericile noastre, ne bucurăm de vindecarea fiului lunatic. Adică de tămăduirea minunată realizată de Domnul pentru un tată ce și-a adus înaintea lui fiul, aflat în greaua sclavie a unei posesii demonice. Sigur, numeroase vindecări și eliberări din robia celui rău a făcut Domnul, dar aceasta ne arată iubirea extraordinară a unui tată pentru fiul lui!

Acesta a venit la Domnul cu acea credință fermă că va primi ceea ce cere, cu conștiința propriei neputințe, dar și cu o imensă speranță. Era convins că numai Fiul lui Dumnezeu îl putea ajuta, de aceea și mărturisirea credinței sale este magnifică: cred, Doamne! Ajută, necredinței mele!

În ciuda oricăror umbre de îndoială, el se abandonează lui Dumnezeu, își mărturisește neputința de a face ceva și de a fi un credincios așa cum credea el că trebuie să fie, cu o credință perfectă și totuși, dincolo de aparențe, el crede! El își încredințează întreaga sa speranță, viața și comoara (fiul său) lui Dumnezeu. Pune la picioarele Domnului credința și îndoielile sale și Cel ce cunoaște  adâncul inimii îi vede iubirea pentru fiul său și credința în Cel ce toate le poate! Și atunci îl eliberează de sub puterea acelui duh mut și surd care îl ținea în prizonierat, din tinerețe.

Acea credință, a acelui tată al cărui nume nu-l știm, este cea care trebuie să ne inspire astăzi și să ne dăruiască aceeași fermitate a speranței și tărie a încrederii în Dumnezeu.

Da, trăim timpuri nemaintâlnite în istoria recentă, un flagel teribil ne-a oprit de la activitățile cotidiene, ne ridică probleme de tot felul, de parcă un duh sau o legiune s-au năpustit asupra lumii noastre cu o ferocitate rar întâlnită!

Lumea a trecut mereu prin mari încercări, trece și astăzi  și cred cu tărie că, nu, nu este sfârșitul lumii, nici măcar începutul sfârșitului, ci o teribilă încercare pe care o vom învinge și vom ieși mai puternici, cu o mai mare credință, mai apropiați unii de alții și mai atenți la viață, la fragilitatea existenței și la nevoia de sens a acesteia!  Indiferent de duhul sau duhurile rele, dincolo de orice ne sperie sau ne înfricoșează, să nu uitați că Dumnezeu în care noi credem este mai mare decât orice temere, decât orice încercare, decât orice provocare!

Este Cel ce niciodată nu părăsește, niciodată nu dezamăgește, ci totdeauna ne iubește!