Fiți buni! A fost Ziua Bunătății Spontane, știați?

A fi bun ține de firescul ființei umane, de naturalețea acestei minunate creații divine, reprezentând o datorie, o vocație și un destin pentru fiecare din noi.
Ne-a oferit Creatorul acest privilegiu aparte de a fi buni, de a privi cu îngăduință, generozitate și dărnicie pe cel de lângă noi, fiindcă ori de câte ori facem un lucru bun cuiva, înaintea ochilor trebuie să-L avem mereu pe Cel ce este Bun și întotdeauna binevoitor cu noi.
Bunătatea și generozitatea trebuie să izbucnească spontan, din adâncul ființei noastre ca un imn de laudă adus Creatorului, ca o apreciere adusă aproapelui nostru, imagine a Dumnezeului Celui Viu. Ține de noi, de voința noastră, ca să nu lăsăm ca răutatea și întunericul să poată triumfa în nicio situație și astfel cel de lângă noi să nu pătimească.
Boieri ai spiritului trebuie să fim de fiecare data și să lăsăm cu dărnicie să treacă orice răutate, orice provocare, pentru ca să putem răspunde numai cu bine. 

Și la rău și la bine, mereu să răspundem cu mult și covârșitor bine, fără a aștepta vreo altă răsplată, decât numai bucuria chipului Tatălui ceresc.

Spontan, din inimile noastre, prin bunăvoință și mereu nedisimulată iubire, să lăsăm ca binele să ne cuprindă și să ne transforme, pentru a face din lumea noastră o reflectare a luminii cerești neascunsă de nicio umbra de întuneric!

Invers, dacă facem rău și răspundem cu rău, la rău, ori chiar la bine, ne trădăm vocația și fentăm oportunitatea de a deveni ceea ce trebuie să fim! Mergând pe spirala răului, dacă aproapele tău îți face un rău, îi faci și tu unul, apoi și el unul, se escaladează această cursă a răului și ajungem să ne distrugem, pierzând amândoi.

Dimpotrivă, dacă rupem acest cerc al răului cu bine, vindecăm sufletele celor răniți de rău, ce repetă mecanic răul făcut lor cândva și ne purtăm ca ființe de lumină, fărâme de cer strălucind!

Iar, când vedem pe cel de lângă prizonier al răului, trebuie să avem numai singurul regret că nu am putut să-i cunoaștem și fața plină de lumină și am ratat o prietenie ce putea naște multe lucruri bune.

Dacă tu mă urăști încă, pe drept sau nu, eu îmi manifest regretul că nu am putut fi amândoi imagini ale bunătății și că, împreună, poate am ratat o relație magnifică! Binele spontan este destinul nostru, nevoia existențială cotidiană, căreia trebuie să-i dăm curs, pentru a salva izbucnirea de dumnezeiască lumină din noi și a face lumea noastră tot mai aproape de grădina paradisului și nu întunericul infernului.

Când sunt rău, tu să fii bun, când sunt bun fii și mai bun și-amândoi, în unire cu Binele suprem, ne vom bucura de izbânda binelui într-un moment de izbucnire a răului și de avânt al întunericului!

Să fim buni, spontan sau nu, măcar azi, pentru a prinde curaj de a fi așa cum trebuie în toate celelalte zile!