Amintindu-ne de cei cei ce-au fost și încă sunt în inimile noastre!

Cu nostalgie și recunoștință, ne amintim astăzi, de toți aceia care au plecat la Casa Tatălui ceresc, prea adesea devreme, dar de care încă suntem legați, de iubire, prieteni sau recunoștință.

Apropiați, rude ori prieteni, ei reprezintă o parte a realității lumii noastre, cei care ne-au marcat existența, uneori decisiv, și care, reprezintă un prilej de a-I mulțumi Creatorului pentru providențiala întâlnire, ori apropiere de ei.

A-i pomeni pe cei trecuți Dincolo este o necesitate de viață, deoarece îi iubim, le suntem recunoscători, îi avem în inimile noastre și ne simțim legați de ei. Astăzi, îi amintim înaintea lui Dumnezeu, îi pomenim ca semn al recunoștinței și mulțumirii noastre pentru viețile lor, pentru tot ceea ce a fost bun, frumos, drept și adevărat în ceea ce au făcut, dar și pentru că prin legăturile pe care noi le-am creat cu ei, să vină harul Duhului Sfânt care vindecă, întregește, luminează și înnoiește totul.

Este un prilej de a ne aminti de tot ceea ce a fost frumos și ne-a marcat în mod binefăcător în legătură cu ei, de tot ceea ce-am învățat, de cum ne-au îndrumat sau pur și simplu pentru faptul că ne-au umplut viețile.

Astăzi, este un moment de reîntâlnire în prezența nevăzută dar sigură a Bunului Dumnezeu, adică este un moment de sărbătoare. Pe de o parte, cu tristețea depărtării, a sentimentului lipsei unor prezențe, pe de altă parte cu bucuria reunirii prin harul lui Dumnezeu, în rugăciune și în comuniune.

Ne mângâie certitudinea vieții veșnice, faptul că toți vom trece în realitatea desăvârșită la un moment dat și ne vom reuni, dar și faptul că Cel în care credem-Domnul Iisus Hristos Cel înviat din morți, Mântuitorul sufletelor noastre- a murit și mai cu seamă a înviat, pentru noi și pentru mântuirea noastră.

Ne dă curaj faptul că avem un Dumnezeu Atotiubitor, care nu a dorit să petreacă veșnicia fără noi, ci a a vrut să fie pururi alături de noi. A intrat în lumea noastră, ne-a cunoscut nevoile, suferința și durerile, ne iubește și ne-a arătat ce înseamnă autentica iubire, căci a murit și a înviat pentru noi și ne-a arătat calea care duce spre cer, spre El , Unicul și Adevăratul Dumnezeu.

Aceasta este certitudinea noastră, este credința și viața noastră, iar astăzi, mai mult decât oricând este ceea ce ne dă tăria să transformăm lacrimile de tristețe, lipsa prezenței binefăcătoare a celor pe care nu am încetat niciodată să-i iubim, în lacrimi de recunoștință, în mulțumire, laudă și rugăciune.

Cei cei au plecat Dincolo, nu încetează niciodată a fi în inimile și gândurile noastre, în faptele și rugăciunea noastră, căci cu toții suntem, prin credință, Trupul tainic al Celui ce a învins moartea și a înviat!

Aceluia să-i dăruim întreaga noastră recunoștință și mulțumire, pentru viețile celor ce nu mai sunt printre noi, dar nu au pierit, ci au trecut în realitatea desăvârșită a Împărăției lui Dumnezeu!

Dumnezeu să-i ierte, să-i odihnească în pace, iar nouă să ne dăruiască balsamul harului Său care vindecă și înnoiește totul!