Cu Dumnezeu înainte!

Ultima duminică din acest an civil are ca temă fuga în Egipt, adică plecarea temporară a dumnezeiescului Prunc, împreună cu mama Lui și Iosif, pentru a scăpa de  ucigătoarea furie a lui Irod.

Acest fragment evanghelic ne arată faptul că viața noastră , asemenea  Mântuitorului este un pelerinaj, iar cei pe care-i întâlnim pe parcursul acestuia, sunt fie pelerini ca și noi, fie oameni care și-au pierdut sensul vieții. Cu primii, avem datoria de a merge împreună, susținându-ne reciproc, cu ceilalți, avem misiunea de a-i ajuta să redescopere ceea ce au pierdut sau nu au reușit să găsească până atunci.

A fi pelerin în viață înseamnă și a nu rămâne blocat în  situații și momente, pentru că ele sunt numai mijloace de a merge mai departe, ajutoare pe drumul vieții noastre și nu scopuri în sine.

Important este să mergem înainte, străbătând orice obstacol, învingând orice neputință, depășind orice provocare. Înainte, pentru că și simplul stat pe loc înseamnă cădere și regres. Înainte după cum este voia lui Dumnezeu, pe care trebuie să o descifrăm în cuvântul Lui adresat nouă prin Sfânta  Scriptură și Sfânta Tradiție, dar și în semnele ce sunt puse de El în oameni și evenimente. Când latinul spunea că Istoria este învățătoarea vieții, desigur nu privea cu profunzimea noastră creștină aceasta, dar noi știm că nu istoria, ci Dumnezeu care lucrează în istorie este Îndrumătorul vieții noastre și tot ceea ce constituie viața noastră, cu bune și cu mai puțin bune, constituie semne de ghidaj pe marea acestei vieți către limanul cel bun al mântuirii.

Oameni și evenimente, tot ceea ce ni se întâmplă reflectă pe de o parte alegerile noastre, dar pe de altă parte este și locul privilegiat al prezenței lui Dumnezeu care ne călăuzește.

A merge înainte în viață, a părăsi vechile moduri de înțelegere spre mereu altele noi, tot mai aproape de adevăr, a depăși situații și provocări reprezintă metafore ale devenirii noastre, ale înaintării întru desăvârșire și a mergerii cu Dumnezeu.

A merge și a nu sta, a înainta și a nu regresa, a ști să interpretezi semnele ce te ghidează spre Dumnezeu. Curajul de a merge înainte și de a nu lăsa niciun obstacol să ne deturneze, oprească sau încetinească aparține înțelepciunii de a înțelege viața, de a lăsa pe Dumnezeu să fie Cel ce ne conduce, întotdeauna, cu putere, cursul vieții noastre. 

Este ultima duminică a acestui an pe care îl vom încheia, mulțumindu-i cu recunoștință Tatălui ceresc, dar și reflectând la ceea ce a fost bine și merită aprofundat, la ceea ce a fost mai puțin bine și merită îndreptat și la ceea ce avem iar și iar de parcurs!

Cu Dumnezeu înainte, căci întotdeauna El este cu noi!