Pomenirea celor adormiți și a prizonierilor vremurilor!

Pomenirea celor adormiți reprezintă pentru oricine crede, o necesitate de viață și de iubire, fiindcă ne amintim de cei pe care-i iubim și au plecat Dincolo, întotdeauna mult prea devreme.

Invocăm milostivirea lui Dumnezeu asupra lor, îi pomenim în bisericile noastre, în prezența sigură, dar nevăzută a Tatălui ceresc și, până la urmă, celebrăm marele dar al vieții de care El, Creatorul, ne-a învrednicit pe toți.

Este, deci, un  timp de manifestare a iubirii, prieteniei și recunoștinței care ne leagă de cei plecați în veșnicie, un moment de a mări și lăuda pe Dumnezeu, Cel ce este Stăpânul și Izvorul vieții și ne-a învrednicit pe toți de acest fabulos dar de a fi!

În același timp, pomenirea celor adormiți este și un prilej de a conștientiza faptul că viața noastră, mai lungă sau mai scurtă, mai săracă sau mai bogată, mai grea sau mai ușoară, trebuie trăită frumos, sub adierea binelui, în strălucirea adevărului, cu sensibilitatea iubirii și tandrețea prieteniei!

O neliniște însă se ridică din străfundurile sufletelor noastre: oare ce se întâmplă cu cei ce încă sunt vii trupește, dar morți sufletește?

Oare ce facem cu aceștia care se încăpățânează să bântuie viața noastră publică, nedorind să accepte că timpul lor a trecut, că viața lor politică s-a încheiat și că nu mai au niciun rost în spațiul unde alții noi au menirea de a-și împlini mandatul de slujire a comunității?

Neînțelegându-și propriul rost, sclavi ai întunericului din ei, al intereselor și al unor ascunse și vechi servituți, insensibili la spiritul vremurilor, din nefericire pentru ei și pentru noi, dacă nu le dăm ceea ce li se cuvine, atunci când optăm, acești neîmpăcați cu  adormirea lor politică, cu plecarea din vârfurile manifestărilor publice, nu pot încă înțelege că lumina s-a stins. Ei continuă să bântuie spațiul în care odată, de mult, erau, iar acum s-au stins și nu e cazul să mai reapară, căci ei sunt vechi și vremurile-s noi!

Da, și pe aceștia îi pomenim astăzi, ne amintim de ei, de ce au fost și ce sunt azi și ce mâine nu vor mai fi și ne rugăm ca Cel ce poate, să-i ajute să se împace cu propria lor condiție și viață și să meargă acolo unde le este locul, întru smerenie și retragere, spre mai marele lor bine și al nostru!

Acestora toți, și primilor și ultimilor, Dumnezeu să le dea bine meritata odihnă și pace!

Rămân, ÎNTOTDEAUNA, CU GÂNDUL LA DUMNEZEU!