UN NOU ÎNCEPUT - O NOUĂ SPERANȚĂ!
Deschiderea Noului An Universitar reprezintă un moment de celebrare a educației, de apreciere a rolului extraordinar pe care universitatea o are în viața comunității noastre locale!
Ne bucurăm, de aproape trei decenii, de existența Universității Valahia, instituție care a înnobilat istoricul spațiu târgoviștean, conferindu-i amplitudine, rigoare, prestigiu și renume.
Datorită Universității, orașul și județul nostru s-au ridicat, au căpătat vizibilitate și cunosc un reviriment profesional deosebit. Numeroși specialiști, necesari pe piața muncii, aici la noi, cât și în județele învecinate sunt mândri că au terminat studiile universitare la Târgoviște.
Inaugurarea noului an academic ne oferă posibilitatea și de a aprecia la justa ei valoare, perspectiva academică, aprofundarea educațională prin intermediul studiilor universitare, precum și faptul că fără educație de calitate o comunitate nu poate avea un viitor sustenabil, durabil și prosper.
Sprijinirea studiilor universitare reprezintă un dar de mare valoare pe care o comunitate îl oferă tinerelor generații, deoarece le conferă o perspectivă bine fundamentată asupra vieții, o supra specializare necesară și posibilitatea de a se implica în dezvoltarea propriei comunități, cu mai multă vigoare, cu siguranța unor cunoștințe bine însușite, precum și cu conștiința responsabilă a datoriei împlinite, față de înaintași și față de urmași!
Cu speranță, cu neliniște, dar și cu mari așteptări, studenții și profesorii întâmpină acest nou început, având totodată mari așteptări și aspirații, dar și o reînnoită dorință de a cunoaște, de a aprofunda și de a împărtăși, de aceea, sunt convins că nu doar speranța specifică începutului își va pune amprenta specifică acestui nou an universitar, ci și efortul și strădania tuturor celor angajați în actul universitar, științific, și educational!
Fie ca Bunul Dumnezeu, Cel ce este Izvorul științei și al înțelepciunii, să ne dăruiască tuturor, profesori și studenți, ajutor în noul an universitar, sporindu-ne mereu bucuria cunoașterii și a aprofundării a tot ceea ce este bine, frumos și folositor!

Vivat, crescat, floreat!
Comentarii
Trimiteți un comentariu