EMINESCU - memorie a adâncului frumos al sufletului românesc
Trecerea în veșnicie, acum 130 de ani, a poetului nepereche este pentru toți cei care simt românește un moment de aducere aminte a celui care a surprins ca nimeni altul frumusețea sufletului românesc, sensibilitatea și credință neamului nostru.
Eminescu este o stare înainte de toate, este starea de român absolut! Cu evlavie, în această zi de pomenire a celor adormiți ne aducem aminte de el, sumă lirică de voievozi, cel ce a transpus prin vers cele mai profunde trăiri ale românilor, cu măiestrie și de neegalat sensibilitate.
Orice român vibrează din adâncul sufletului la versurile eminesciene, se regăsește în ele de parcă, de ar fi putut, le-ar fi scurs!
Bucuria, tristețea, iubirea, dorul, frumusețea, neputința și speranța, ca nimeni altul le-a exprimat pentru noi Eminescu, Domnul cel de pasăre măiastră, Domnul cel de nemurirea noastră!
Măcar azi o poezie scrisă de el, neuitat și binecuvântat suflet românesc în veci, să citim, fie ea și o rugăciune!
Crăiasă alegându-te
Îngenunchem rugându-te,
Înalță-ne, ne mântuie
Din valul ce ne bântuie:
Fii scut de întărire
Și zid de mântuire,
Privirea-ți adorată
Asupră-ne coboară,
O, maică prea curată,
Și pururea fecioară, Marie!
Noi, ce din mila sfântului
Umbră facem pământului,
Rugămu-ne-ndurărilor,
Luceafărului mărilor;
Ascultă-a noastre plângeri,
Regină peste îngeri,
Din neguri te arată,
Lumină dulce clară,
O, maică prea curată,
Și pururea fecioară,Marie!
Rămân, ÎNTOTDEAUNA, CU GÂNDUL LA DUMNEZEU!
Comentarii
Trimiteți un comentariu