IGNORANȚA ȘI AROGANȚA NASC INTOLERANȚA!

Una din cele mai des întâlnite, dar și mai mari deficiențe ale contemporaneității este IGNORANȚA, care, fără să fie nici doctă și nici simplă, chinuie mințile multor oameni mici ce se cred mari, făcându-i să se creadă aproape atotștiutori, eminenți palavragii într-ale nimicului, ce răspândesc întunericul neștiinței, micimea neputinței lor, dar și teroarea agresivității interioare, ori de câte ori au ocazia.Deopotrivă, ignoranța este și expresia unor minți odihnite și neinteresate de nimic altceva decât numai să îndrume complicatul organism uman în a-și calibra existența  în viața cotidiană, altfel spus, să vegeteze!

AROGANȚA este un păcat, dacă privim prin lentila moralei creștine, căci este o formă exacerbată de mândrie, ce batjocorește măreția gloriei umane, de ființă creată după Chipul Aceluia ce S-a smerit până la moarte pentru noi. 

Fundamentată pe îmbelșugată ignoranță, aroganța năruie speranța de schimbare, fiind semnul morții spirituale profunde, ce blochează tot ceea ce este natural, frumos și bun în sufletul omului, făcându-l să se creadă mai presus de toți oamenii și îngerii, dar nereușind decât să-l pună în situația tragică a acelui înger căzut, tocmai dintr-o aroganță hrănită din prea multă ignoranță și rămasă fără speranță. De ar fi știut el ce Bun, Milostiv și Tată iubitor este Creatorul, ar fi ales calea acelei docte smerenii!

Aroganța este o smerenie bolnavă, venită fie din neputință, fie din neștiință, ori mai ales dintr-o mare umilință, dar este ceva ce trebuie vindecat cu multă înțelegere și iubire, căci aroganța te face să te crezi primul, cel mai important, cel mai tare și mai mare, făcându-te să uiți că toate acestea nu fac decât să-ți zidească un fastuos mormânt de impostură, inutilitate și neputință!

Ignoranța și aroganța au fost amestecul potrivit în tumultuoasa noastră istorie, de a distruge, de a acuza, de a marginaliza, de a discrimina și de a face să sufere, inutil și din belșug, numeroși semeni de-ai noștri, de a brualiza și teroriza, de a aduce năpasta, mizerie și inutilă durere, acolo unde iubirea, pacea, bunătatea, dărnicia și iubirea ar fi trebuit să troneze!

INTOLERANȚA este fiica bună a aroganței și ignoranței, ce duce la o atmosferă comunitară insuportabilă, făcând prioritară alegerea de a nu ne manifesta ca o mare și unită familie umană, ci ca individualități, una contra alteia, ca cei ce am uitat că îngăduința, virtutea de a fi mai presus de orice micime și a putea să-ți transcenzi propriile limite și neputințe, te face om, în deplinătatea autenticității și a frumuseții, un adevărat boier al spiritului.

A-ți îngădui aproapele când greșește, când este rău, când propagă neputința și aspirațiile neîmplinibile ale sufletului său, când vrea să se suie acolo unde nu-i e permis sau nu se poate, când se crede domn și stăpân a toate, dar uită că este numai fiul vântului turbat, este un semn de creștinească iertare, de generozitate adânc de divină, pilduitoare și transformatoare de vieți, comunități și apucături.

Pentru aceasta, cu toții ar trebui să ignorăm aroganța pentru a scăpa de orice fel de intoleranță, neuitând că numai cu întunericul, răul și păcatul trebuie să fim fanatic intoleranți, iar cu omul, fratele și companionul nostru de viață trebuie, întotdeauna să fim îndelung răbdători, mult milostivi și iubitori, atât cât putem, cât ne lasă puterea și mai ales credința.
Cu Dumnezeu înainte!